luni, 29 decembrie 2014

Tort Pentru Copii (zero zahar)

Nu, nu e coca cola, nu contine vreun indulcitor dubios care sa inlocuiasca zaharul. Dar de ce asa tort? Pentru ca zaharul nu e bun nici pentru adulti si cu atat mai putin pentru copii. Cand un copil alearga prin casa, prin parc si are tone de energie, de ce ai vrea sa ii mai dai zahar? Ca sa se urce pe pereti? :)) Nu intru in detalii despre cum dulciurile, mai ales cele concentrate, obosesc pancreasul, cum zaharul da dependenta, etc, pentru ca si acest tort este totusi un desert, dar unele avantaje: nu contine deloc zahar, celor obisnuiti cu prajiturile de la cofetarie li se poate parea chiar prea putin dulce, nu contine miere, care la temperaturi inalte poate deveni toxica, si contine fructe uscate, care mai au si ceva minerale, ajuta digestia, adica mai fac si altele decat doar sa dea un kick de energie. Concluzia este... noua ne-a placut neasteptat de mult si probabil vom mai experimenta in aceasta zona. Daca mai descoperim ceva bun, veti auzi si voi.
Blat:
  • 3 banane coapte
  • 300 ml lapte de ovaz
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 80 g curmale fara samburi
  • 100 g faina ovaz
  • 100 g faina orez
  • 100 g faina alba
  • 80-100 g pudra de roscove
  • 1 lingurita praf de copt
  • o bucata de pastaie de vanilie
Crema (dublati cantitatile, va fi pregatita de 2 ori):
  • 50 g ulei de cocos
  • 100 g curmale fara samburi
  • 25 g pudra de roscove
  • 120 ml lapte de cocos
  • un praf de sare
Sirop:
  • 150 - 200 ml apa in care se hidrateaza curmalele
Cu 3-4 ore inainte de a incepe, punem curmalele la hidratat, atat pentru blat, cat si pentru crema in suficienta apa cat sa le acopere cu aproximativ un deget. Eu am pus apa fierbinte peste ele, pentru ca le-am lasat doar 2 ore, dar cred ca mergea mai mult. 
Cernem fainile impreuna cu pudra de roscove si praful de copt. In vasul piciorului vertical al mixerului punem bananele taiate bucati, uleiul, curmalele, cam jumatate din laptele de ovaz si pasam pana obtinem o compozitie cat mai omogena. Taiem pastaia de vanilie in jumatate pe lungime, razuim semintele cu un cutit si le punem in acest amestec.
Adaugam treptat faina in amestecul lichid, turnam intr-o tava cu peretii detasabili, unsa cu ulei si tapetata cu faina. Dam la cuptor, la 180-200 de grade pentru aproximativ 45-50 de minute. Proba scobitorii nu este buna, tortul este unul umed, chiar daca e copt, scobitoarea poate iesi cu urme de blat.
Scoatem blatul din forma cand se raceste, cu grija sa nu se rupa. Il taiem pe jumatate, insiropam jumatatea de jos cu o parte din apa in care s-au hidratat curmalele.
Pentru crema pasam curmalele cu putina apa, folosind piciorul vertical al mixerului. Topim uleiul de cocos, adaugam pudra de roscove si laptele de cocos, omogenizam. Aducem la fierbere si lasam cam 5 minute pe foc. Dupa aceea adaugam curmalele pasate, amestecam si asteptam sa se intareasca putin crema, pentru a o putea intinde peste blat. Asezam celalalt blat peste, il insiropam si mai pregatim tura de crema.
Lasam la frigider minim 4 ore, cel mai bine vreo 12-14. Tortul este unul destul de dens, nu creste mult, aici se simte lipsa zaharului, a albusurilor batute spuma. Dar gustul este foarte bun, un dulce aromat si potrivit.
Sarbatorita noastra pentru care l-am pregatit cand a implinit 1 an a lins farfuria si pe o parte si pe alta, apoi a mai mancat cate o bucatica mica inca vreo 2 zile cu acelasi entuziasm, ignorand orice altceva ii ofeream la micul dejun, pana s-a terminat tortul :)

5 comentarii:

parbrize spunea...

arata foarte frumos

Unknown spunea...

Bun articol,multumesc!

eater spunea...

Multumim pentru reteta.

eater spunea...

Foarte comica cea mica. Tortul e si pentru cei mari :D

Service GSM spunea...

chiar fara nici un pic de zahar:(
orcum cred ca este extraordinar de bun