marți, 5 iulie 2011

Friptura Umpluta


Dupa succesul pe care l-a avut friptura cu verdeata, si inspirati de o reteta dintr-o revista, am pregatit aceasta friptura umpluta cu cascaval si rosii. Am dat o tenta chinezeasca fripturii adaugand niste sos de soia, pentru ca am servit-o alaturi de o salata picanta de fasole, tot de inspiratie chinezeasca.

Pentru 4 portii avem nevoie de:
  • 4 cotlete porc fara os (cam 700g)
  • 1-2 rosii
  • 100 - 120 g cascaval
  • 2 linguri sos soia
  • 100 ml vin
  • 4 linguri ulei
  • sare, piper, boia
Spalam cotletele, le batem cu ciocanul de snitele si le condimentam cu sare, piper si boia.
Cascavalul il taiem felii subtiri, la fel si rosiile.
Punem pe fiecare cotlet, pe jumatate, cateva felii de cascaval si rosii. Aducem partea cealalta de carne peste umplutura si prindem cu scobitori.
Ungem friptura cu sos de soia si incingem uleiul intr-o tigaie de teflon cu capac. Prajim la foc potrivit fripturile, preferabil acoperite cu capac. Dupa cateva minute adaugam vinul si inabusim friptura pe ambele parti. Spre sfarsit, cand sunt patrunse, lasam fara capac, pentru a se rumeni putin.
Astfel pregatite fripturile sunt foarte aromate si fragede, cu aproximativ 255 calorii la 100 de grame.



3 comentarii:

Antonina spunea...

Cat il iubesc eu pe porcul asta.. In materie de mancare e cel mai bun prieten al meu;)) si-mi plac tare bucatile alea de grasime.. nefragmentate din bucata lui de carne.. off... ce bun poate sa fie!! pup

Alice spunea...

foarte buna....
porcul e cea mai tare pasare, leguma..desert :))

FLORY spunea...

Ce bunatate!Eu gatesc destul cu carne de porc,pentru carnivorul din casa mea,care ar lesina de pofta daca ar vedea asa ceva!Nu ca mie nu-mi face cu ochiul,super,pupici!