luni, 18 octombrie 2010

Ciorba de Fasole


Cand faceam piata acum cateva zile, am vazut niste fasole fideluta foarte frumoasa si cruda. Nu am rezistat tentatiei si am cumparat pentru o ciorbita delicioasa si cu foarte putine calorii. Fasolea pastai este un aliment plin de fibre, cu putine calorii, asa ca un bol de supa este o solutie potrivita pentru o cina usoara. Si cum fasolea oparita poate fi pastrata la congelator, aceasta ciorba este o alegere buna si in postul Craciunului.

Pentru 5 - 6 portii avem nevoie de:
  • 1/2 kg fasole galbena (fideluta sau lata)
  • 1 ceapa
  • 1 ardei
  • 2 morcovi potriviti
  • 1 cana suc de rosii (250 ml)
  • 1 lingura faina
  • 2 catei usturoi
  • 3 linguri ulei
  • 1 legatura patrunjel
  • cateva frunze de telina
  • sare
Curatam ceapa si morcovii, ii tocam marunt si ii calim 2 minute in cele 3 linguri de ulei, dupa care adaugam 2 litri de apa. Cand apa incepe sa fiarba, adaugam ardeiul taiat in doua, fasolea curatata si rupta in bucati egale, cam de 4 - 5 cm. Lasam sa fiarba cam 10 minute, dupa care adaugam si telina. Pe asta o stiu de la Buni: telina nu se lasa in ciorba fiindca devine amara, asa ca am legat frunzele ca pe o legatura de verdeata, pentru ca sa fie usor de scos cand e gata ciorba.
Cat timp mai fierb legumele, pregatim "rantasul", in varianta prietenoasa pentru ficat si fiere: lingura de faina se amesteca bine cu 2 - 3 linguri de apa rece. Peste acest amestec adaugam si cateva linguri din ciorba, iar apoi turnam in oala de ciorba, cand fasolea este aproape fiarta. Turnam si sucul de rosii, si lasam sa mai dea cateva clocote. Aruncam in oala cei 2 catei de usturoi intregi, presaram patrunjelul tocat si stingem focul.
Alta preferinta personala este sa scot ardeiul din ciorba, odata cu telina, cand s-a racit ciorba, inainte de a o pune la frigider. Dar daca va place, il puteti pastra, nu strica nu nimic gustul :)
Servim cu ceapa rosie aceasta ciorbita delicioasa, care are aproximativ 30 de calorii la 100 de grame.



3 comentarii:

sara & Miki spunea...

O ciorba care si mie imi place. Fasolea imi place sub orice forma. Pup!

health spunea...

arata minunat iar servirea ei in acel vas face toti banii.
pofta buna!

Antonina Sofia Sociu spunea...

Si mie imi place fasolea sub toate formele ei.. Yammmy !!