duminică, 24 octombrie 2010

Pui cu Conopida


Iata o mancarica foarte dietetica si usor de facut, potrivita in aceasta perioada cand gasim la piata conopida proaspata. Desi reteta nu este deloc complicata, sunt cateva trucuri de care trebuie sa tinem cont ca sa iasa bine. Noroc ca o sunasem pe mama inainte sa ne apucam de bucatarela, ca sa mi le aminteasca :) Puteti folosi pulpe de pui, aripi sau piept dezosat, taiat bucati potrivite. Si ca sa fie cu adevarat light, este indicat sa aruncam pielita, indiferent de carnea folosita.


Pentru 4 - 5 portii am folosit:
  • 2 pulpe de pui fara pielita (450 g)
  • 4 aripi de pui (450 g)
  • 1 conopida de aproximativ 1 kg
  • 1 pahar bulion (200 ml)
  • 3 morcovi potriviti
  • 1 ardei
  • 1 ceapa
  • patrunjel
  • 3 linguri ulei
  • sare, piper
In primul rand pregatim conopida: o desfacem in buchetele pe care le spalam si le oparim 5 minute intr-o cantitate mare de apa cu sare (cam 3 litri de apa si o lingurita sare). Aruncam apa in care a fiert, iar conopida o lasam intr-o sita sa se scurga cat timp pregatim restul ingredientelor.
Carnea de pui o portionam, o saram, o piperam si o lasam pana calim legumele.
Curatam ceapa, ardeiul si morcovii si le tocam pe toate marunt. Intr-o cratita incingem cele 3 linguri de ulei si calim legumele cateva minute, dupa care stingem cu apa in care a fiert conopida. Lasam cam 10 minute la foc mediu, iar apoi adaugam carnea de pui. Fierbem carnea impreuna cu legumele pana cand sunt facut, in jur de 20 de minute. Adaugam conopida si o jumatate de cana de apa, daca scazut sosul. Turnam bulionul, amestecam cu grija ca sa nu se zdrobeasca conopida. Potrivim de sare si piper, iar dupa 5 minute stingem focul, deoarece nu e nevoie sa fiarba prea mult, conopida fiind gata in putin timp.
Servim cu patrunjel proaspat tocat aceasta mancarica delicioasa, care are aproximativ 120 calorii la 100 de grame.


2 comentarii:

Anonim spunea...

De ce ai lasat sa fiarba doar legumele fara carne 10 minute?? Nu era mai simplu dupa ce le-ai calit sa adaugi si carnea, sa stingi cu apa de la conopida si sa le fierbi impreuna 20 de minute si apoi sa adaugi bulionul, iar conopida, ca era deja fiarta, s-o lasi un clocot, doua sa se imbibe in sos??

Carmen spunea...

Anonim, fiindca bucatile de carne pe care le-am folosit erau mici, si au fiert repede, am preferat sa las legumele sa fiarba putin mai mult singure.
Cat despre conopida, nu era deja fiarta, asa ca cele cateva minute cat a mai fiert in mancare, au fost tocmai cat trebuia ca sa nu se zdrobesca, dar nici sa ramana pe jumatate cruda.