luni, 2 ianuarie 2012

Salata de Morcovi cu Iaurt

Bine v-am regasit in 2012! Va dorim un an nou plin de bucurii si tot ce va doriti sa se implineasca! 
Incepem anul cu o reteta light, numai buna pentru o detoxifiere dupa mancarurile mai grele din perioada sarbatorilor. E adevarat ca mai avem un hop la Sf. Ion, dar trecem si peste asta :)) Aceasta salata e foarte buna si ca aperitiv la petreceri, asa ca daca vreti sa schimbati clasica salata de cruditati de morcov, telina si mar, incercati reteta de mai jos, veti fi incantati de rezultat. 
Pentru un bol (2-3portii) am folosit:
  • 400 g morcovi
  • 200 g iaurt tare (iaurt Extra de la Milli)
  • zeama de la o lamaie
  • 1-2 catei de usturoi
  • 2 linguri de ulei de masline
  • patrunjel
  • sare
Mai intai punem iaurtul la scurs intr-o sita foarte fina sau intr-o sita normala in care punem tifon. E nevoie de un iaurt tare, in stilul celui grecesc, deoarece altfel sosul ar fi prea lichid, ceea ce nu ne dorim deloc :)
Curatam morcovii si ii dam prin razatoarea mare sau prin minunatul Fresh Expressde la Moulinex. Incingem uleiul si calim morcovii timp de cateva minute, doar cat sa se inmoaie putin, dupa care ii lasam sa se raceasca.
Amestecam morcovii cu iaurtul scurs, usturoiul pisat, zeama de lamaie si sare dupa gust. Lasam salata la frigider pentru 30 - 45 de minute, o mai potrivim de sare si zeama de lamaie si o ornam din belsug cu frunze de patrunjel.



3 comentarii:

Mitinita spunea...

Ce potrivita e ptr noua tema.Te astept cu mult drag la o noua editie http://mitinitta.blogspot.com/2012/01/provocarea-lunii-ianuarie-2012-dulce.html si la multi ani!

FLORY spunea...

La multi ani sanatosi si fericiti!
Pupici!

Carmen spunea...

Mitinita, multumesc de invitatie! Ne face placere sa participam la provocarea de luna asta :)
La multi ani, Flory!