Ne-am frantuzit iar, de data aceasta cu o reteta de friptura cu adevarat deosebita, foarte frageda si extrem de simplu de facut. A fost prima data cand am incercat o friptura cu lapte, dar cu singuranta nu va fi si ultima data. Aroma subtila data de rozmarin s-a potrivit de minune cu porcul, iar laptele l-a fragezit, asa ca friptura a ramas suculenta mai multe zile.
Pentru 4-5 portii avem nevoie de:
- 1,2 kg muschi de porc
- 700 ml lapte
- 2-3 catei de usturoi
- 1 crenguta cimbru
- 2-3 crengute rozmarin
- cateva boabe pe piper
- 1 lingurita de sare
Asezam muschiul de porc intr-o cratita, turnam laptele si adaugam usturoiul zdrobit cu latul cutitului, sare, piper, crengutele de cimbru si rozmarin.
Punem la foc mediu, pe aragaz, pana incepe laptele sa clocoteasca, dupa care dam focul la minim si lasam sa fiarba cu capac timp de vreo ora. Din cand in cand verificati sa nu dea in foc laptele, dar daca folositi cel mai mic ochi de la aragaz n-ar trebui sa fie probleme.
Cand friptura e gata, o scoatem din cratita si o lasam sa se raceasca aproape complet inainte de a o servi. Merge la fix cu o salata de muraturi, fara alte garnituri :)
Un comentariu:
Se vede ca are o textura delicioasa! Frantuzilor!! ;) Te pup
Trimiteți un comentariu