marți, 16 noiembrie 2010

Paste cu Nuci si Usturoi


O reteta deosebita pe care am pregatit-o pornind de la provocarea lunii pe care a lansat-o Furnicuta Boscodina. Am tot dezbatut ce sa gatim, alegerea nu a fost usoara, dar pana la urma am obtinut o reteta delicioasa, care, desi nu este saraca in calorii, are alte puncte forte. Stim bine ca nucile sunt un aliment important, datorita vitaminelor si mineralelor pe care le contin, asa ca nu trebuie sa le excludem dintr-o dieta echilibrata. La fel, pastele integrale au fibre si ne ofera energie pentru un timp indelungat, datorita indicelui glicemic mai mic.
Pentru 2 portii avem nevoie de:
  • 200 g paste integrale
  • 100 g nuci
  • 6 - 7 linguri ulei masline (am folosit unul cu usturoi, ca sa se potriveasca cu provocarea :) )
  • 7 - 8 catei de usturoi
  • 40 g parmezan
  • 1 legatura patrunjel
  • sare, piper
Punem la fiert o cantitate mare de apa, cu putina sare in care vom fierbe pastele conform timpilor indicati, pentru a le obtine al-dente. In acest fel amidonul continut in paste nu se gelatinizeaza si va fi eliberat lent, evitand astfel cresterea rapida a glicemiei.
Curatam usturoiul, si il punem la calit in 3 linguri de ulei. Cum unii catei erau mai mari, am preferat sa ii tai pe jumatate, ca sa se gateasca uniform. Din cand in cand adaugam putina apa peste usturoi, punem capacul si ii lasam sa fiarba pana se inmoaie. Jumatate din cantitatea de nuci o maruntim in tocatoriar pe restul le dam la cuptor 5 minute, pana incep sa miroasa frumos :)
Cand usturoiul este facut, pastram cativa catei pentru decor, iar pe restul ii zbrobim cu o furculita. Incingem restul de ulei, adaugam piureul de usturoi si nucile macinate. Calim cateva minute, adaugand si apa daca sosul devine prea uscat. Nucile ramase le taiem grosier si le adaugam peste sos, impreuna cu usturoiul ramas si patrunjelul tocat. Potrivim de sare si piper, amestecam toate ingredientele, adaugam pastele scurse si oprim focul.
Servim cu parmezan razuit acest deliciu cu nuci si usturoi, care are aproximativ 200 calorii la 100 de grame.




2 comentarii:

Elena Toma spunea...

Foarte interesanta reteta propusa! Fara parmezan, ca nu pot combina cu paste, o sa incerc si eu aceasta propunere.Felicitari pentru participarea la aceasta provocare interesanta.

Carmen spunea...

Elena, multumesc pentru vizita :)
Merge foarte bine si fara parmezan, mie mi-a placut cand am gustat din pastele amestecate doar cu sos, inainte sa-l adaug :)