Suntem inca aici, n-am fugit in lume :)) Doar ca au navalit peste noi o gramada de treburi, printre care si cumpararea unui loc numai al nostru :) Asa ca in ultima vreme stam mai putin prin bucatarie si mai mult prin magazine de mobila, vopseluri si alte asemenea. Si fiindca situatia va continua inca o perioada pana cand vom reusi sa ne asezam la casa noastra si sa reintram in ritmul normal, ne scuzam anticipat pentru lipsa din blogosfera :) Dar pentru ca nu se poate sa nu gatim chiar deloc (cata salata sa tot mananci?) am incercat niste chiftelute minunate si mai ales rapide, inspirate din GoodFood.
Pentru 2-3 portii am folosit:
- 5-6 morcovi
- 1 ceapa mica
- 7 linguri de faina
- 2 oua
- 60 g branza de capra
- 4 linguri de apa
- 1/2 lingurita de chimion macinat
- 1/2 lingurita coriandru macinat
- sare, piper
- ulei pentru prajit
- pentru sos: 200 g iaurt, cateva linguri ulei de masline, patrunjel
Dam morcovii pe razatoarea mare si ca sa mearga mai repede eu am folosit superbul Fresh Express:)
Batem ouale ca pentru omleta impreuna cu condimentele, adaugam apa si faina. Amestecam bine pana obtinem o compozitie omogena.
Peste morcovi adaugam ceapa tocata marunt si branza rupta bucatele. Turnam ouale si amestecam bine, cel mai simplu e sa framantati cu mana.
Incingem uleiul si punem la prajit cate o lingura din compozitie, pe care o turtim putin, ca sa semene a chiftea. Cand se rumenesc pe o parte, intoarcem chiftelutele si pe partea celalalta. Le scoatem pe servetele, pentru a se absorbi excesul de ulei.
Pentru sos n-am facut mare lucru, doar am amestecat iaurtul cu patrunjelul tocat, sare, piper si ulei de masline.
Canicula usoara va doresc si sa ne auzim cat mai curand :)
3 comentarii:
Sa va bucurati de noua casuta si sa o stapaniti sanatosi!
multumim mult!
Ingenioasa reteta ta!!!Arata tare bine , nu ma indoiesc ca sunt senzational de gustoase!
Trimiteți un comentariu