joi, 12 aprilie 2012

Legume in Stil Thai

Asa cum va amenintam ieri, spargem tiparele si propunem un meniu exotic de Paste, care nu include miel. In schimb, am pregatit o bunatate de pui aromat bine cu portocala si ghimbir, care cerea o garnitura pe masura. Si a primit ce merita, un amestec crocant si colorat de legume stir-fry-uite, legate cu putin sos picant si aromate tot cu un picut de ghimbir. Sunt atat de bune, incat pot fi mancate si simple :) Ideea pentru reteta ne-a venit rasfoind cartea lui Gordon, Bucataria Lumii
Pentru 4 portii am folosit:
  • o bucata broccoli
  • 2-3 ardei rosii
  • 1 morcov mai mare
  • 1 ceapa alba 
  • 1 legatura ceapa verde
  • 1 ardei iute uscat sau boia iute
  • 1 lingura amidon
  • 1 lingurita ghimbir
  • zeama de la jumatate de lamaie
  • 3-4 linguri sos de soia
  • 2-3 linguri ulei de masline
  • piper
Spalam toate legumele si le tocam in felul urmator: ceapa alba julienne, morcovii si ardeii, betigase, broccoli bucatele potrivite, iar ceapa verde, bucati de 2 degete.
Cu atatea legume de taiat, tocatorul magic de la Kitchen Shop a fost de-a dreptul salvator! Gasiti mai multe informatii despre el aici. Mai intai am avut loc de depozitare in tavita pentru legumele care isi asteptau randul la taiat. Apoi, dupa ce am pus morcovii, ceapa alba si ardeii la calit, am folosit tavita ca sa pun resturile, in timp ce taiam broccoli-ul. Si pentru ca este suficient de mare, am putut sa toc toate legumele care trebuiau puse impreuna la calit fara sa ma inghesui pe un coltisor de tocator si fara sa folosesc vreo farfurie :)
Incingem uleiul si calim, la foc iute, ceapa alba cam 1-2 minute, amestecand des. Adaugam morcovii si ghimbirul, calim inca 1-2 minute. Urmeaza ardeii si cu aceasta ocazie lasam mai mult sa se patrunda legumele, cam pana morcovii incep sa se inmoaie usor, dar sa ramana al-dente.
Punem broccoli-ul, ceapa verde si ardeiul iute tocat marunt.
Dizolvam amidonul in 2-3 linguri de apa, amestecam cu sosul de soia, piperul si zeama de lamaie. Turnam sosul si amestecam bine, sa ajunga pe toate bucatile de legume. Mai lasam 2-3 minute si am terminat garnitura cea fresh si colorata :)




Un comentariu:

Simona spunea...

O adevarata explozie de culoare si vitamine! Pup