Nu-mi vine sa cred ca am comis asa nedreptate si n-am postat pana acum bunatatile astea de placinte, desi ne plac foaaarte mult. Cunoscute sub numele de "impaturate", sunt preferatele lui Robert, iar reteta lor a fost prima pe care am preluat-o de la mama soacra :) Nu pentru el neaparat, fiindca dupa ce le-am gustat si eu prima data de la sursa, am inteles de ce tot insista ca sunt cele mai bune placinte din lume :))
Pentru o tava mare (cam 30x40) am folosit:
- 500 g faina
- cam 10 linguri ulei
- 1 ou
- in jur de 170g zahar
- 1 pliculet drojdie
- 250g smantana
- 3-4 mere
- 1/2 lingurita scortisoara macinata
- un praf de sare
- apa calduta
Dizolvam drojdia cu un varf de lingurita de zahar si putina apa calduta. Amestecam si cu putina faina si lasam sa creasca la caldura vreo 10 minute. Intre timp cernem faina intr-un vas incapator, facem un loc in mijloc in care punem sarea, 1 lingura de zahar, 2 linguri de ulei, oul si maiaua crescuta.
Framantam un aluat elastic, adaugand apa calduta pana obtinem consistenta dorita. Nu dureaza mult treaba asta cu framantatul, vreo 5-10 minute pana aluatul se desprinde de mana, deci e gata. Acoperim cu un servet si lasam sa creasca vreo 30 de minute la caldura.
Fiindca aveam niste mere de care vroiam sa scapam, am facut si cateva placinte cu mere, asa... ca sa ramana ceva si pana a doua zi :D
In timp ce aluatul sta si dospeste, razuim merele, le calim cu 1-2 linguri de zahar si scortisoara pana se inmoaie, dupa care le lasam sa se racoreasca.
Impartim aluatul in 6-7 parti cat de cat egale. Pe o suprafata infainata, intindem o bucata de aluat intr-o foaie foarte foarte subtire... cat de subtire se poate, cu latimea tavei. La placinta cu mere e simplu: punem jumatate din cantitatea de mere pe foaia de placinta si o intindem pe toata suprafata. Rulam, punem in tava, repetam pentru restul de mere.
Si acum (insertati surle si trambite) pregatim impaturata! La fel, intindem o foaie foarte subtire pe care o ungem cu 1-2 linguri cu ulei. Peste ulei adaugam 1-2 linguri de smantana, pe care o intindem la fel, pe toata suprafata. Presaram 1-2 linguri de zahar peste smantana si rulam. Idem si pentru restul de aluat.
Iata si placintele in tava, unde le ungem cu putin ulei si presaram yet again un pic de zahar peste. Dam la cuptorul incins la 180 de grade pana cand se rumenesc, adica vreo 45 de minute.
Si de aici fiecare e pe cont propriu, rupem/taiem placintele si le savuram calde sau reci... daca mai raman :))
4 comentarii:
Inainte, inainte! Am venit la placinteeeeeee!:)
OOOOOO ce bine arata. Am venit si eu...mai este?
Vreau si eu!! daca tot ai asa multe!!
Asa face mama mea strudelul cu mere. FFF bune placintelele voastre.
Trimiteți un comentariu