duminică, 8 mai 2011

Banuti cu Somon


De mai multa vreme, tot ocoleam un aluat de foietaj prin congelator, asteptand un moment in care sa-l pregatesc. Si cum zilele trecute au venit niste prieteni pe la noi, m-am gandit ca ar fi foarte bune niste aperitive cu crema de branza, somon, toate asezate pe niste "banuti" din aluatul de foietaj. Daca vreti sa mearga mai repede, puteti folosi in locul aluatului biscuiti sarati sau felii de mini-toast.

Pentru un platou plin, avem nevoie de:
  • 1 foaie aluat foietaj (400g - jumatate de pachet)
  • 300 g branza dulce degresata
  • 100 g branza telemea moale
  • 50 g unt
  • 100 g somon afumat
  • 1 - 2 castraveti
  • 1 legatura marar
Lasam aluatul sa se decongeleze la temperatura camerei, iar cand e gata il taiem cu un pahar de tuica sau orice pahar cu diametrul mic. Incingem cuptorul la 200 de grade si asezam banutii de aluat intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Coacem banutii cam 20 de minute, pana cand se rumenesc.
Cat timp se racesc banutii, pregatim crema de branza. Punem intr-un vas branza dulce, branza telemea taiata bucatele si untul care trebuie sa fie la temperatura camerei. Amestecam bine totul folosind piciorul vertical al mixerului sau blenderul
Somonul il taiem bucatele mici, castravetii ii taiem rondele si apoi in jumatati sau sferturi.
Taiem pe jumatate bucatelele de aluat, si cu o lingura sau cu spritul, punem crema de branza peste banuti. Peste branza asezam cate o bucata de somon, cate o bucata de castravete si cate o frunzulita de marar.
Aperitivele sunt simplu de pregatit, arata foarte bine si sunt delicioase, chiar daca au aproximativ 260 calorii la 100 de grame :)



2 comentarii:

Alice spunea...

ce frumosi sunt banutii tai
iar somonul....yummii

Haplea spunea...

deliciosi banutii tai.